Cred ca aveam cam 13-14 ani atunci cand am citit undeva, intr-o carte (nu mai imi amintesc acum unde anume) aceste vorbe: “iei vointa, dai putere”. Dar stiu ca aceste cuvinte, aparent simple, au avut un impact puternic asupra mea. Desi eram inca un copil si poate ca nu am inteles pe deplin atunci insemnatatea lor. Dar mi-au placut mult. Atat de mult, incat nu le-am uitat nici acum, cand ma indrept cu pasi rapizi catre 40 de anisori.

Cumva mi-au “clatinat” lumea. M-au facut sa realizez atunci ca adevarata putere nu sta in forta fizica, ci sta in faptele noastre. Sta in suflet, in cuget si in vorbe. Da, vorbele au un impact uimitor asupra celor care le asculta. Asta daca stim ce sa spunem, cand sa spunem si cum sa spunem.

Este intr-adevar foarte greu sa iti amintesti aceste vorbe atunci cand la munca o gramada mare de provocari si probleme asteapta sa fie rezolvate, atunci cand ti-ai dori sa mai ai vreo doua perechi de maini si macar inca vreo doua creiere ca sa poti sa termini mai repede treaba. Nu de alta, dar iarasi copilul tau va fi ultimul din gradinita iar educatoarea se va uita putin dintr-o parte ca iar ai intarziat. Este greu sa ti le amintesti atunci cand te invarti de vreo zece minute si tot nu ai gasit un loc de parcare. Sau atunci cand din nou, pentru a mia oara trebuie sa strangi hainele de prin casa si sa le pui tot tu la spalat.

Vointa se poate educa

Provocarile sunt multe si este foarte greu ca in anumite situatii sa ramai calm. Si totusi, se poate. Cum? Prin educatie. Da, si vointa se poate educa. Caracterul se poate modela. Si spun asta din proprie experienta. Nu zic ca sunt cea mai calma persoana si gata, sunt vesnic zen si ca nu ma mai enervez niciodata. Nici vorba. Spun ca desi sunt o fire impulsiva si ca ma “aprind” repede (si tot repede imi trece), totusi am reusit ca prin autocontrol, sa imi pastrez calmul. Cu alte cuvinte, am dat vointa. Iar in acel moment, m-am simtit intr-adevar mai puternica. Si mai fericita. Mult mai fericita decat daca as fi raspuns provocarii respective.

Desigur, mai sunt momente cand rabufnesc. Dar imi aduc apoi aminte de momentele cand am reusit sa nu ma enervez. Cat de puternica m-am simtit. Si cat de fericita. Si atunci imi impun sa zambesc si sa spun ceva dragut. Daca pot, daca nu, macar sa tac si sa renunt la replica acida pe care tocmai voiam sa o spun ca sa ma racoresc. Am observat insa ceva: replicile “acide” nu ma racoresc si nu imi ofera satisfactie sufleteasca. Dimpotriva.

Replicile  “acide” nu calmeaza

Replicile “acide” spuse ca sa ne calmam, nu ne calmeaza. Ele ne induc sentimente negative care ne fac nefericiti. Incercati sa raspundeti cu un zambet sau o gluma cuiva care va provoaca la cearta. Va veti simti liberi si fericiti. Si mai puternici.

Incercati asta incepand chiar cu cei de langa voi. Sot/sotie, copii, prieteni. Cel mic va supara? Incercati sa nu mai ridicati tonul. Schimbati atitudinea. Tonul ridicat nu va schimba nimic oricum. Poate ca blandetea si zambetul cald in locul privirii taioase vor fi mai de folos. Si noua ne-ar place sa ni se raspunda cu blandete atunci cand gresim. Si copiii vor asta.

Daca veti considera adevarate aceste randuri si daca vreti ca impreuna sa schimbam macar putin in bine lucrurile, atunci nu uitati sa dati share si catre prietenii vostri.

Fie ca Anul Nou sa ne gaseasca pe toti mai calmi, mai puternici si mai veseli! Va doresc tuturor sanatate, fercire si impliniri.

Va astept si in anul ce vine cu noi concursuri si articole scrise din suflet pentru voi, cititorii acestui blog.

Susține blogul, dă articolul mai departe:

Distribuie: