Copilul de nici sapte ani, privea prin micul geam fumuriu la oamenii ce treceau grabiti si infrigurati. Chipul sau palid contrasta intr-un mod aproape ireal cu ochii mari, albastri, de un senin captivant si cu parul lui blond ce curgea in bucle line pana aproape de umeri. Il priveam cum se uita la lumea cenusie de afara si simteam cum inima mi se strange in piept…. Si o durere surda imi sugruma parca orice cuvant, orice gand…

• Bunico!…sparse copilul tacerea grea.
• Da, copile, spune…
• Bunico, pe vremea ta exista zapada?
• Zapada?….Desigur…
• Si cum era, bunico, zapada?
• Cand eram cam de varsta ta, iarna ningea mult, iar zapada imi ajungea de multe ori chiar mai sus de genunchi. Iar copiii zburdau fericiti, faceau oameni de zapada…la fiecare colt vedeai cate-un om de zapada…da…saniile zburau pe luciul ghietii….era atat de multa bucurie!…Apoi, cand eram mai mare…
• Ca mama de mare?
• Da, copile…ca mama ta de mare….atunci nu mai era atat de multa zapada. Ningea mai putin, copiii parca nu se mai bucurau atat de mult, nu prea mai ieseau cu saniile…oameni de zapada vedeai doar ici-colo cate unul.
• Dar paduri, bunico? Paduri erau?….ma intreaba baietelul cu ochii sai mari, senini si curiosi.
• Oh, padurile!…. Da, copile. De multe ori mergeam cand eram ca tine, asa, cu parintii mei la munte…..copacii isi frematau frunzele deasupra crestetului meu….soarele isi trimitea razele printre copacii inalti….pasarile cantau iar izvoarele isi murmurau lin cantecul….
• Soarele, bunico?…
• Da, baiete…soarele pe care nu l-am mai vazut de atata timp!… Si privesc in sus catre cerul cenusiu…..
• Si apoi ce s-a intamplat?…
• Apoi….apoi s-a intamplat ca oamenii au devenit tot mai lacomi copile….mai lacomi, mai egoisti, mai rai, mai grabiti….Tot mai mult oamenii au inceput sa schilodeasca trupul secular al padurilor, sa murdareasca apele, sa fie nepasatori unii fata de altii…
• Si apoi?….intreaba baietelul cu chipul trist si cu ochii plini de lacrimi. Apoi ce s-a intamplat?….
• Apoi…..apoi Pamantul, sufocat de atata rautate, a vrut sa ia o mica pauza, copile….asa ca, pentru un timp ne-a trimis pe toti in case.
• ?….
• Da, copile….am zambit trist. A inceput o boala care ne-a obligat sa stam in case, sa nu mai iesim, sa nu mai mergem la munca….Daca pana atunci oamenii, grabiti ca si acum, nu mai simteau nevoia sa isi vorbeasca, sa se ierte, sa se imbratiseze….ei bine, din acel moment nici nu mai aveau cum sa faca toate acestea…..Si a trecut o saptamana, apoi, doua, trei…apoi o luna…Oamenii au inceput sa isi doreasca sa isi poata vorbi…sa se poata imbratisa….Multi dintre ei mureau…Oamenii au inceput sa realizeze cat de mult au gresit….sa fie mai constienti de durerea celor din jur. Apoi a mai trecut o luna…si inca una…Cine mai stie, copile, cat timp a trecut…..
• Si, bunico?…
• Ei bine….in tot acest timp, Pamantul incepea sa respire….cerul se curata, apele se limpezeau….iarba, florile, pasarile si toate vietatile isi urmau linistite cursul firesc al vietii….Natura in sfarsit putea sa respire din nou!….
• Dar oamenii? Oamenii mai sufereau, bunico?…
• Au suferit copile, da….unii de boala, altii, cei mai multi, de singuratate….Pana intr-o zi cand, in sfarsit, totul s-a terminat.
• S-a terminat?…si un licar de bucurie a inseninat chipul baietelului din fata mea.
• Da, copile. S-a terminat. Asa cum a inceput, s-a terminat. Oamenii au inceput sa iasa din casele lor. La inceput mai timid, apoi prinzand curaj….isi zambeau, se imbratisau, isi spuneau vorbe frumoase, se bucurau ca niste copii!…Era atat de multa bucurie pe chipurile lor! Atat de multa iubire se putea simti in privirile lor!…
• Ce frumos, bunico!…. Si apoi? Ce s-a mai intamplat?
• Eh…ce sa se intample mai copile….apoi s-a intamplat ca oamenii, incet, incet, au inceput sa uite….. Au reinceput sa se grabeasca, sa se gandeasca fiecare la el si mai putin sau aproape deloc la cei din jur….Au reinceput sa fie egoisti, inchisi in ei, falsi….Au uitat din nou sa isi zambeasca…zambeau doar uneori in fata unui ecran rece….Au reinceput sa cioparteasca padurile, sa murdareasca apele…si sa le consume in mod egoist, necontrolat….Au uitat, copile…au uitat….

Am vazut lacrimi amare rostogolindu-se pe chipul palid al baietelului din fata mea…..si vedeam cum privea la oamenii ce treceau grabiti si infrigurati, in timp ce sufletul lui zbura catre un trecut ce a fost candva si catre un viitor ce ar fi putut sa fie…..

In ziua de 29 iunie sunt praznuiti Sfintii Slavitii si intru tot laudatii Apostoli Petru si Pavel. Putem spune ca aceasta este totodata si o zi a prieteniei. O prietenie mai presus de timp si de tot ceea ce este lumesc. Sfintii Apostoli sunt cei care au urmat lui Iisus iar mai apoi au propovaduit cuvantul si invatatura Sa.

De ce sunt praznuiti sfintii Apostoli Petru si Pavel in aceeasi zi?

Sfantul Apostol Petru, desi era frate cu sfantul Apostol Andrei (cel intai-chemat), este praznuit impreuna cu sfantul apostol Pavel, deoarece amandoi au savarsit patimirile pentru Hristos in aceasta zi, 29 iunie. Desi in ani diferiti, amandoi au fost omorati la Roma, din porunca imparatului Nero. Sfantul Petru a murit fiind rastignit cu capul in jos, in anul 64, iar sfantul Pavel a murit decapitat in anul 67. Sfintele lor moaste au fost puse impreuna, chiar daca au murit in ani diferiti. Astfel, sfintii Apostoli Petru si Pavel sunt praznuiti in aceeasi zi.

Sfantul Apostol Petru

Acesta este cel caruia Domnul nostru Iisus a fagaduit ca-i va da cheile imparatiei cerului. Este cel care a cerut de la Iisus sa-i ingaduie sa umble pe apa. Este Apostolul care s-a invrednicit a fi martor (impreuna cu Iacov si Ioan) la slava Schimbarii la Fata a Domnului.

A infaptuit slavite si multe minuni. A vindecat ologi, a inviat pe fecioara Tavita din morti, a invins pe Simon vrajitorul, vadind semnele si falsele minuni pe care acesta din urma le facea. Si inca alte multe si slavite minuni a facut, intorcand multime de oameni la dreapta credinta.

Sfantul Apostol Pavel

Acesta, la inceput prigonitor de crestini, a venit la credinta cea adevarata prin aratare Dumnezeiasca. Astfel, apropiindu-se de Damasc, dintr-o data a vazut o lumina puternica si a auzit glas care l-a intrebat: “Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?”. Plin de spaima, acesta a intrebat “Cine esti Doamne?”. Iar Domnul i-a raspuns zicandu-i: “Eu sunt Iisus, pe Care tu il prigonesti”.

Si acesta a facut mari si nenumarate minuni: a invins cu vorba si a vadit lucrarile cele viclene ale vrajitorului Elimas, a alungat duhuri rele si multi bolnavi a vindecat, aducand de asemenea multi oameni la dreapta credinta.

O prietenie mai presus de timp

Sfantul Apostol Petru (sau Simon cum se chema inainte de a-l intalni pe Hristos), a fost un om simplu, insa bun si drept totodata. Acesta isi castiga painea cu truda, fiind pescar de meserie. Sfantul Apostol Pavel (Saul a fost numele sau inainte de  a deveni crestin), a fost un om educat si cu o bogata cultura teologica. Din zel pentru invatatura iudaica, mai intai a fost prigonitor de crestini. Prin aratare dumnezeiasca insa, acesta a fost luminat si a venit la credinta cea adevarata, propovaduind apoi invatatura lui Iisus.

Astfel, desi atat de diferiti, sfintii Apostoli Petru si Pavel au simtit aceeasi mare dragoste pentru Hristos, au patimit si au propovaduit aceeasi dreapta invatatura. Si chiar daca si-au dat viata in ani diferiti, sfintele lor moaste au fost puse la un loc iar praznuirea lor se face in aceeasi zi. Si poate ca in aceasta zi ar trebui si noi sa urmam acest frumos exemplu de prietenie. Si sa nu mai lasam diferentele dintre noi sa ne invrajbeasca. Sa ne dezbine. Ar trebui sa trecem peste toate aceste diferente, sa incercam sa nu ne mai suparam si sa-i acceptam pe ceilalti cu bune si cu mai putin bune. Sa incercam asadar sa fim mai buni si mai ingaduiori fata de cei din jurul nostru.

Se spune ca omul nu are nevoie de foarte multe lucruri pentru a fi fericit. De fapt, are nevoie de mult mai putin decat isi imagineaza. “Top zece principii pentru o viata implinita” isi propune sa aduca in atentia noastra, a tuturor, acele lucruri simple de care un om are nevoie pentru a fi mai fericit, mai implinit.

1. Sa uiti, sa ierti, sa mergi mai departe

Dupa cum spunea si Friedrich Nietzsche, “Uitarea si mersul mai departe sunt cea mai mare intelepciune”. Sa te “impiedici” de probleme, sa te complaci in situatii, sa tii minte raul, toate acestea te pot “trage” in jos, aducandu-ti in final nefericirea.

2. Sa iubesti

Cu siguranta iubirea este cel mai complex sentiment, cel mai puternic, in stare sa “mute muntii din loc”.  Iar din iubire izvorasc toate acele lucruri care ne fac viata mai fericita. Iubirea fata de cel de langa noi, fata de natura, de viata in general, ne face sa fim mai fericiti si mai impliniti.

3. Sa-ti doresti sa evoluezi, dar sa fii fericit cu ceea ce ai

Dorinta de a “urca”, de a evolua este ceva firesc. Insa nemultumirea ca stare permanenta, invidia pe ceea ce au altii, sunt precum o caracatita ce invadeaza si macina sufletul.

4. Iarta

Intr-adevar, iertarea aduce alinare in primul rand celui care iarta. Supararea duce catre sentimente grave, precum ura. Aceasta fiind opusul iubirii, inseamna lipsa fericirii. Alungand supararea din suflet, faci loc fericirii si implinirii.

5. Admira creatia lui Dumnezeu

Nu trece nepasator pe langa un copac inflorit, nu uita sa privesti apusul / rasaritul. Dupa ploaie, cauta pe cer cu privirea curcubeul. De multe ori mergem pe drum atat de adanciti in problemele noastre zilnice, incat nu mai constientizam lucrurile frumoase ce ne inconjoara. Vedem fara sa mai privim.

6. Fa ceea ce iti place, urmeaza-ti visele

Sa nu te complaci in situatii “caldute”, sa iti intinzi aripile si sa zbori catre ceea ce iti doresti, catre ceea ce te face fericit. Poate ca par doar vorbe. Dar stiti cum se spune, de la vorba la fapta nu este decat un pas. Inceputul este greu. Teama de esec. Odata infranta aceasta teama, totul devine mai usor.

7. Nu fa rau nimanui

Este o vorba inteleapta care spune “daca nu poti sa faci bine, atunci macar nu fa rau”. Doar cel care incearca sa-si atinga visele fara sa faca rau nimanui, acela este fericit. O constiinta “incarcata” nu iti poate aduce niciodata fericirea.

8. Ofera

Tot o vorba inteleapta spune ca “mai fericit este cel ce ofera decat cel ce primeste”. Si cred ca asa este. Bucuria din ochii celui caruia ii oferi ceva (material sau nu, precum un zambet, o imbratisare sau o incurajare), te va face mult mai fericit decat atunci cand primesti ceva.

9. Evadeaza din cotidian

Macar din cand in cand evadeaza din cotidian, fa mici excursii, admira natura, incarca-ti bateriile (vezi si “Cele mai rapide zece metode pentru a evita stresul”).

10. Incearca sa faci cat mai des aceste trei lucruri: asculta-i mai mult pe cei din jur, zambeste mai mult, nu vorbi pe nimeni de rau.

Este dovedit faptul ca zambetul (ca si imbratisarile) au puteri curative. Aproape magice as spune (vezi si “Cum sa cresti eficient concentrarea si atentia”). Ne dau energie, ne “hranesc” pozitiv, ne fac fericiti. Iar energia pe care o consumam atunci cand vorbim de rau pe cineva, sa o utilizam mai bine in folosul nostru.

Cred ca aceste cuvinte, cand inveti sa reprosezi, uiti sa iubesti, reprezinta un adevar invatat pe propria piele. Un adevar pe care l-am constientizat, mi l-am asumat si am inceput sa nu mai reprosez. Am inceput sa ma uit la propriile defecte inainte sa judec pe altii. Iubirea exista in noi oricum, insa intre iubire si semenii nostri se ridica bariere, chiar ziduri la un moment dat.

Ziduri care ne fac sa zambim tot mai rar, sa nu mai simtim bucurie si fericire. Cel putin nu o fericire reala, venita din suflet. Asa cum simteam atunci cand eram copii. De cate ori nu am zambit sau chiar am ras, dar nu din suflet. Nu din fiecare fibra a fiintei noastre. Am uitat fericirea pe care o simteam atunci cand eram copii in fata unor lucruri marunte.

Cand invatam sa reprosam?

Nu stiu. Probabil ca acest lucru se invata de la o varsta atat de frageda, incat nici nu ne mai aducem aminte momentul exact. Acel moment cand incepem sa ne credem mai buni decat cei din jur. Acel moment cand incepem sa aratam cu degetul si sa invinuim pe oricine, numai pe noi nu.

Eu una nu mai imi aduc aminte momentul in care am inceput sa ma transform in judecator. Chiar daca de cele mai multe ori, poate judecam in sinea mea. Dar asta nu schimba cu nimic situatia.  Iar aceste lucruri conduc la o racire a relatiilor fata de semenii nostri. Atat fata de cei mai apropiati noua, familia, cat si fata de prieteni, colegi, fata de oameni pe care ii cunoastem sau pe care nu ii cunoastem.

Invatam sa ne afundam intr-o lume a noastra, ne bagam adanc cu ochii si mintea in ecranul telefonului si uitam sa ne mai uitam la cel de langa noi. Nu mai zambim celorlalti, in schimb criticam tot mai mult. Si tot mai vehement. Cum cineva nu este de acord cu noi, il criticam. Cum altii nu sunt de acord cu noi, ne critica. Sau mai rau, ne jignesc. Si noi, probabil, vom face la fel. Ca sa nu ramanem mai prejos.

Exersarea iubirii

Exersarea iubirii este probabil unica solutie. Sa reinvatam sa iubim. Sincer, cu tot sufletul. Sa incercam sa nu mai reprosam tot timpul celor din jurul nostru. Chiar daca cei din jur gresesc, sa invatam sa lasam de la noi. Sa nu mai pedepsim, sa nu mai criticam. Sa incercam asta incepand cu cei mai apropiati noua. Cu persoanele la care tinem cel mai mult: copii, frati, surori, prieteni.

Sa incepem prin a asculta mai mult, prin a incerca sa ne punem in locul celui de langa noi. Adica sa devenim mai empatici. Sa incercam sa ne imaginam (sau sa ne amintim) ce simte copilul nostru atunci cand ridicam vocea la el si il pedepsim. Sa incercam sa ne imaginam cum se simte prietenul nostru atunci cand ii criticam actiunile.

Sa daruim…

Si apoi sa incercam sa daruim zambete. Sa incercam sa exersam calmitatea. Nu o sa ne reuseasca mereu. Eu una nu reusesc sa raman mereu calma. Insa asta nu trebuie sa ne opreasca. Si nu in ultimul rand, sa incercm sa vedem partea plina a paharului. Sa incercam sa fim mai increzatori. Viata este un lung sir de incercari. Uneori chiar foarte grele. Conteaza insa cum reusim sa le facem fata si cum iesim la capatul lor: istoviti, impovarati si plini de resentimente, sau drepti, senini, cu sufletul curat.

Daca macar cativa dintre cei care vor citi aceste randuri, vor simti ca mine si vor incerca sa iasa invingatori din lupta cu incercarile vietii si daca nu vor tine seama de rautatile celor din jur, atunci inseamna ca mi-am atins scopul. Si inseamna ca nu am scris degeaba aceste randuri. Iar daca v-a placut materialul de fata, nu uitati sa ii dati un share si de asemenea, nu uitati sa va abonati pentru a nu pierde articolele de aici, de pe ProSanatateSiNatura.ro.

Tot din aceasta categorie mai puteti citi si “As vrea sa pot fi langa tine mereu, copilul meu”, “Cand dai vointa, castigi putere”, “De ce sunt oamenii…oameni?”, “Calatori prin lumea imaginatiei”, “Despre fericire, iubire, armonie”.