Asa cum am spus de multe ori in paginile acestui blog, organismul are nevoie de absolut tot ce ne-a lasat Dumnezeu. Daca nu faci excese, consumi portii moderate si echilibrate, atunci vei aduce mari beneficii sanatatii tale. Iar branza, desi contine destul de multe grasimi, nu trebuie eliminata din alimentatie. Aceasta este o bogata sursa de calciu si proteine, atat de necesare organismului. Concluzie: branza este utila, chiar necesara pentru a avea o alimentatie sanatoasa (citeste si “Cele mai alcaline alimente, benefice pentru sanatatea ta si a familiei”).

Si totusi, unele branzeturi sunt mai sanatoase decat altele. Desigur ca aici sunt multi factori ce influenteaza calitatea branzei. De exemplu, provenienta materiei prime, modul de preparare, de maturare, etc. Asadar, in acest articol poti citi care sunt cele mai sanatoase tipuri de branza, astfel incat la final sa o poti alege pe cea pe care o consideri cea mai buna pentru tine.

Branza proaspata de vaci

Aceasta este una dintre cele mai sanatoase deoarece are sare putina si un continut redus de grasimi. Ceea ce o face sa fie de ajutor in curele de slabire. Se prepara cu cheag si este o buna  sursa de calciu, proteine, fosfor si seleniu.  Este foarte buna in combinatie cu diverse fructe, deci beneficiu dublu. Fetele mele iubesc branza proaspata de vaci, amestecata cu putina miere de albine si cu diverse fructe (de exemplu mar ras, sau capsuni pasate, etc).

Ricotta

Aceasta este considerata a fi una dintre cele mai sanatoase branzeturi. Este bogata nu doar in proteine, ci si in vitaminele A si B. De asemenea contine zinc si are un continut redus de sare. Are o textura granulata si totodata fina si o culoare albicioasa.

Urda

Este una dintre cele mai dietetice branze si totodata este foarte bogata in calciu, proteine calitative, saruri minerale. Este indicata copiilor, sportivilor si tuturor celor care fac efort fizic intens. Este benefica pentru ficat si rinichi si este foarte usor asimilata de catre organism. Asociera dintre carne si urda nu este insa indicata. Cel mai bine ar fi sa o consumi impreuna cu verdeturi si legume. Si ca sugestie (mama o pregateste astfel si imi place enorm): se amesteca urda cu marar verde tocat marunt din abundenta si cu ceapa verde tocata de asemenea fin.

Branza cheddar

Este foarte bogata in calciu si fosfor si ajuta la neutralizarea acidului produs de bacterii in cavitatea bucala. Din acest motiv, branza cheddar se spune ca ajuta la mentinerea unei dentitii sanatoase. In plus, are un continut destul de redus de lactoza.

Branza cu mucegai

Desi inca nu foarte populara la noi, aceasta constituie o branza sanatoasa. Este o sursa bogata de vitamina B12, deci este de ajutor in combaterea anemiei. Cu toate acestea, spre diferenta de urda sau de branza proaspata de vaci, branza cu mucegai se ofera copiilor cu precautie si nu de la varste prea fragede (ar fi bine sa ceri sfatul medicului pediatru mai intai).

Parmezan

Desi foarte gustoasa si foarte bogata in calciu si zinc, totusi aceasta branza are si un continut destul de ridicat de calorii. Este o branza tare iar perioada de maturare trebuie sa fie de minim un an. Este ideala presarata peste diverse salate sau la asezonarea diverselor tipuri de mancaruri. In plus, este o brana usor digerabila.

Branza feta

Aceasta este una dintre preferatele consumatorilor de branza, mai ales texturii sale cremoase. Este o branza sanatoasa, preparata in principal din lapte de capra sau de oaie. Este ideala in amestec cu diverse salate. Personal, imi place sa o combin cu salata clasica: rosii, castraveti si putin ulei (de floarea soarelui sau de masline). Daca este primavara, imi place sa mai adaug si putina ceapa verde.

Branza Praid

Desigur ca nu puteam sa inchei fara sa amintesc de celebra branza Praid, maturata la Salina Praid. Aici, branza “se odihneste” la 50 de metri sub pamant, la o temperatura constanta tot timpul anului.

Ce anume sa NU consumi

Sau macar sa consumi cu moderatie. Astfel, la polul opus se afla branza topita. Aceasta  reprezinta unul dintre cele mai procesate sortimente, bogat in lipide si cu un numar mare de calorii.

Sfaturi pentru a alege o branza de calitate
  • Desigur ca unul dintre cele mai bune sfaturi este acela de a citi cu atentie eticheta. Aici afli informatii utile despre locul de provenienta, daca este din lapte pasteurizat sau crud. De asemenea, eticheta nu ar trebui sa fie prea lunga si nici sa contina ingrediente “dubioase”, de care nu ai auzit.
  • Branza de calitate trebuie sa fie bogata in elemente precum calciu, vitamina D (si alte vitamine, de exemplu A, B2, B12), zinc, fosfor.

Susține blogul, dă articolul mai departe:

Distribuie: