Vorbesc acum strict din prisma parintelui, din experienta mea de pana acum. Insa cred ca si  psihologii, profesorii sau alte persoane competente, vor fi de acord cu mine. Fiecare dintre noi ne-am dori sa avem o relatie cat mai frumoasa cu micutii nostri carora le-am dat viata si pe care cu siguranta ca ii iubim nespus. Din pacate insa, pe masura ce copiii cresc, apar si problemele: neascultare, incapatanare, mici minciuni, suparari, etc. Iar noi de multe ori suntem obositi (epuizati de-a dreptul, storsi de vlaga precum o lamaie), nervosi, stresati si nu mai avem rabdarea necesara pentru a face calm fata disputelor. Asadar, in calitate de mama (a doua fetite, una de 12 si alta de 2 ani), am sa va impartasesc cei trei pasi care m-au ajutat sa am o relatie parinte-copil armonioasa.

A, asta nu inseamna ca la noi este numai lapte si miere. Ca nu mai exista si la noi conflicte, ochi dati peste cap, dat maruntel din buze, etc. Exista. Insa aceste “episoade” sunt mult mai rare. Si multe probleme au fost “vindecate”.  Sau macar mult ameliorate.

  • Pasul nr.1 pentru o relatie parinte-copil armonioasa: empatia

Da, empatizeaza cu acea fiinta mica din fata ta, chiar daca uneori face sau spune lucruri care te scot din minti. Inainte sa te enervezi, incearca sa intelegi de ce se poarta asa. Cu siguranta nu din rautate ca asa vrea el sa te enerveze. In primul rand, trebuie sa stii ca nici un copil nu vrea sa isi supere parintii. Fiecare copil isi doreste aprecierea celor din jur si mai ales pe cea a parintilor. Isi doreste iubirea lor si mai ales atentia acestora. Asadar incearca sa iti intelegi copilul inainte sa te enervezi. Sa cauti cauza efectului. Si atunci solutia pentru a rezolva un conflict va fi mult mai usor de gasit. Si inca ceva, un citat care mi-a placut foarte mult si de care sa va amintiti atunci cand simtiti ca va enervati: “copiii tai nu-ti apartin, ti i-a imprumutat Creatorul”.

  • Pasul nr.2 pentru o relatie parinte-copil armonioasa: regulile

O, da, reguli. Desi la inceput cei mici nu vor fi de acord cu ele. Le vor detesta. Vor incerca sa “le ocoleasca”. Dar treptat se vor obisnui. Faceti reguli acolo unde considerati ca este cazul: regula pentru ora de dormit, pentru ordinea din camera, pentru timpul petrecut la TV, etc. Exemplu de reguli: seara, ora de somn este 22.00; daca vrei sa te joci cu jucaria fratelui/surioarei tale, trebuie sa o ceri, nu sa o smulgi si sa tipi; bati la usa inainte sa intri in camera fratelui/parintilor, inainte de culcare strangem jucariile, etc.

Daca regulile nu sunt respctate la inceput, nu-i problema. De exemplu, nu a vrut sa participe la strandul jucariilor, strange-le tu, fara sa te enervezi. Intocmeste insa o lista unde sa scrii aceste abateri. Iar cu prima ocazie cand cel mic va cere ceva (o jucarie noua, sa mearga la cumparaturi cu tine, etc), vei scoate lista si veti spune: nu se poate, pentru ca nu ai respectat regulile. Cand o sa faci ce te-am rugat sa faci, atunci si eu voi face ce ma rogi. Astfel vei evita o serie de conflicte si de suparari inutile. Si daca se va supara la inceput, ramaneti calmi (si fermi totodata). Imbratisati-l si explicat-i cu blandete ca il iubiti, dar ca aceste reguli sunt facute pentru ca ii vreti binele.

  • Pasul nr.3 pentru o relatie parinte-copil armonioasa: consecventa

Asta inseamna ca trebuie sa fiti consecvent in ceea ce spuneti si faceti. In primul rand asigurati-va ca nu impuneti niste reguli exagerate, care sa depaseasca puterea de intelegere a celui mic. In al doilea rand, faceti niste reguli si pentru voi, parintii. Si respecati-le. Fiti puterea exemplului.

Iar ca sfat bonus, acordati timp suficient copilului vostru. Timp de calitate. Cititi impreuna, jucati-va, radeti, glumiti, plimbati-va. Ascultati-l cand va vorbeste. Foarte important. Chiar daca vi se pare ca spune lucruri fara importanta pentru voi, nu uitati ca pentru ei este important sa ii ascultati (citeste mai multe in articolul “Cele mai frecvente greseli care afecteaza relatia parinte-copil”). Si inca ceva: atunci cand gresiti (pentru ca, de ce sa nu recunoastem, si noi, adultii, gresim), aveti puterea de a recunoaste si de a va cere iertare.

Asadar, “cheia” unei relatii armonioase cu fetele mele este: empatie-reguli-consecventa. Care este “secretul” vostru? Ce “formula magica” ati gasit ca sa obtineti colaborarea copiilor vostri? Astept pareri si sugestii in rubrica “comentarii”.

Susține blogul, dă articolul mai departe:

Distribuie: