Recunosc ca mi-a venit ideea acestui articol atunci cand am vazut-o pe fetita mea mai mare (clasa a 5-a) invatand la civica despre acest subiect (care intre noi fie vorba, cred ca ar fi putut fi dezbatut mult mai bine si mai pe intelesul lor). Dar macar este bine ca invata totusi despre importanta unei gandiri libere, despre cat de nocive sunt etichetele si prejudecatile. Este totusi un pas inainte.

Si pentru ca mi se pare un subiect deosebit de important si care ar trebui inteles nu doar de cei tineri, ci de catre toti (tineri sau batrani, barbati sau femei, etc), am hotarat ca astazi sa vorbesc mai pe larg despre acest subiect. De ce? Pentru ca din pacate, aceste prejudecati sunt ca o “boala” care ne afecteaza pe toti. Este ca un lant al slabiciunilor care pare ca nu se mai sfarseste. Incepem sa punem si sa ne fie puse etichete inca de la cele mai fragede varste: “ce copil rusinos!”, “Esti un copil obraznic! Asa te-au invatat acasa?”, “nu ma joc cu tine pentru ca ai haine urate (sau pentru ca nu inveti bine, etc)” iar exemplele ar putea continua.

De ce punem etichete ?

In primul rand, cred ca punem etichete pentru ca asa ne-am invatat. Asa am fost crescuti. De mici ne-am invatat sa ne fie puse si sa punem la randul nostru etichete. “Mami, crezi ca sunt enervanta?”, m-a intrebat intr-o zi fetita mea. De ce m-a intrebat asta? Pentru ca asa i-a spus un copil la scoala.

Din pacate, se trece foarte usor peste astfel de lucruri iar dascalii (bineinteles, nu toti, sunt si cadre didactice care chiar isi fac meseria cu devotament si iubire fata de copii) nu le explica suficient (sau poate deloc in unele cazuri) ca astfel de vorbe si de etichete fac foarte mult rau. Ca sa nu mai spunem ca din pacate exista cadre didactice care jignesc si vorbesc urat elevilor (“esti prost” sau “esti lenes”, etc). Acasa de asemenea punem etichete, poate de multe ori fara sa vrem, fara sa ne dam seama, copiilor nostri. Iar ei la randul lor pun etichete celor din jur. Si tot asa. Este ca un cerc vicios, ca un lant al slabiciunilor.

De asemenea, faptul ca traim intr-o societate in care sistemul de invatamant (si din pacate nu doar el, ci si sistemul de sanatate, etc) este la pamant (ca sa nu zic in moarte clinica), nu ajuta deloc. Din pacate copiii nu se duc la scoala fericiti, ci obositi si stresati, scoala nu este un loc in care ei sa se duca sa invete cu placere, nu este locul in care fiecare copil sa fie privit si tratat cu respect.

Scoala este un loc in care elevii sunt asaltati cu enorm de multe informatii (care de multe ori nu sunt explicate pe intelesul lor) si cu multe materii la care ei ar trebui sa ia doar calificative si note mari, indiferent de inclinatiile lor. Astfel, nu conteaza ca poate un copil are inclinatii artistice, el este considerat prost sau lenes daca la romana, matematica si altele nu are note mari. Da, din pacate scoala nu este locul in care copiii nostri sa se dezvolte frumos si armonios si sa devina adulti cu o gandire libera, ci locul care de cele mai multe ori “naste” viitori “roboti”.

Cum sa renuntam la prejudecati?

Cred ca se poate renunta la prejudecati in primul rand printr-un efort de vointa si printr-un autocontrol constant.

Haideti sa incercam sa fim noi cei care punem capat acestui cerc vicios, sa fim noi cei care initiem schimbarea in bine. Haideti sa incepem sa ii invatam pe copiii nostri sa gandeasca liber, sa isi urmeze visurile sa ii incurajam, sa ii privim cu respect, nu doar ca pe niste copii, ci si ca pe niste mici adulti in devenire. Sa ii crestem cu iubire, sa vorbim cu ei si sa ii ascultam chiar si atunci cand gresesc (sau poate mai ales atunci), sa tinem cont de opiniile lor de copii. Sa ii invatam sa nu mai accepte etichetele, sa ii invatam sa gandeasca liber, sa le spunem ca visurile se pot realiza. Sa le vorbim despre drepurile lor si mai ales despre dreptul de a fi respectati si ascultati.

Astfel, poate ca vom avea o sansa ca tara noastra sa se indrepte pe un fagas bun. Poate ca in viitor nu vom mai fi condusi de o clasa politica atat de josnica precum cea de astazi. Poate ca din randul copiilor de astazi se vor ridica lideri si politicieni care chiar sa isi iubeasca tara. Romania a cunoscut in lunga ei istorie astfel de lideri politici. Si cred ca se poate din nou. Deci haideti sa fim noi schimbarea. Poate ca nu este usor, dar cred ca se poate daca ne vom ridica si vom invata ceva din fiecare geseala.

Daca sunteti de acord cu ceea ce am spus in aceste randuri, dati share mai departe catre prietenii si cunoscutii vostri. Cred ca impreuna avem puterea de a schimba lucrurile in bine.

Tot din aceasta categorie mai puteti citi „De ce ne mint copiii si cum ii determinam sa ne spuna adevarul„.

 

 

Susține blogul, dă articolul mai departe:

Distribuie: