Da, am ajuns, cu ajutorul vostru, al tuturor, la 1000 de suflete frumoase! Pentru ca tu, drag cititor al acestor randuri, esti un suflet frumos. Daca te afli aici, inseamna ca iubesti natura, inseamna ca ii apreciezi beneficiile (sau macar ai curiozitatea de a le descoperi), ca iubesti frumosul, inseamna ca…tu esti, pe drept cuvant, un suflet frumos.

Ca sa faci ceva cu adevarat bine, trebuie sa pui suflet….

In zecile de articole scrise cu atat de mult drag, am pus, in toate, si cate o bucatica din sufletul meu. Am petrecut ore intregi citind, aprofundand cunostinte, invatand lucruri noi. Si asta pentru ca nu poti sa faci nimic bine fara sa pui suflet, pasiune. Fara sa crezi in ceea ce faci. Iar eu cred in ceea ce fac, in fiecare rand asternut aici, pe ProSanatateSiNatura.ro. Si sunt fericita ca am acum ocazia de a impartasi cu voi, cei ce cititi aceste randuri, ceea ce stiu, ceea ce am invatat de-a lungul timpului.

Iar ziua de astazi pentru mine este una frumoasa, una plina de speranta si totodata de certitudini. Este frumoasa deoarece vad ca atat de multi oameni apreciaza natura si darurile ei minunate. Este una plina de speranta pentru ca aprecierile voastre imi dau aripi si ma fac sa simt ca toata munca mea nu este doar un timp pierdut, iar cuvintele mele gasesc ecou in sufletele voastre. Si este o zi plina de certitudini deoarece stiu acum, mai mult decat oricand, ca am un scop puternic la care nu voi renunta.

Va astept cu noi articole si surprize!

Asadar va astept si de acum sa ne intalnim aici, pe blog. Va astept cu noi articole scrise din suflet, cu noi surprize si concursuri. Si pentru ca tot este o zi importanta, o sa va dezvalui in premiera si un mic secret: un nou concurs va fi lansat aici, pe ProSanatateSiNatura.ro, foarte, foarte curand.

Din pacate nu realizam ca nu traim vesnic. Ca cei pe care ii iubim la un moment dat vor pleca din viata noastra. Pentru totdeauna. Asadar, incearca acum un exercitiu simplu de imaginatie, util pentru fiecare dintre noi. Incearca sa raspunzi la o intrebare care te va ajuta sa ierti si sa iubesti mai mult: ce ai face si ce ai spune persoanei dragi daca ai sti ca o vezi pentru ultima data? Indiferent ca vorbim depre sot / sotie, mama, tata, copil, bunici, sau prieteni. Mereu amanam. Este tarziu, lasa ca sun maine. Am treaba, merg sa o / il vad saptamana care vine. Si tot asa. Sau mai grav. O cearta intervine si apoi zile, luni sau chiar ani nu ne mai vorbim. Iar cand inevitabilul se produce este prea tarziu. Si sa va spun ceva…

…..cand o persoana draga pleaca, doar amintirile frumoase raman

Si atunci regretam. Regretam timpul pierdut, vorbele frumoase pe care nu le-am spus, imbratisarile si zambetele pe care nu le-am oferit. Iar “de ce”-ul care ne rasuna intr-una in minte si suflet ne macina incet. De ce nu m-am dus mai des sa o vad? De ce nu i-am spus mai des “te iubesc”, de ce nu i-am oferit atentia cuvenita, de ce?….Important este sa incercam sa realizam toate acestea. Si sa nu mai amanam. Persoanele de langa noi sunt mai importante decat serialul TV preferat, mai importante decat orgoliul nostru si decat orice altceva.

Nu pierde timpul cu suparari…..

….timpul este prea scurt. Copilul tau te-a suparat? Ti-a raspuns urat, si-a dat ochii peste cap si a oftat in loc sa te asculte? Iarta-l, imbratiseaza-l, invata-l cu blandete. Timpul este scurt, maine va fi mare si iti va fi dor de aceasta perioada.

Parintii tai mereu iti dau sfaturi si te cred inca un copil? Te cicalesc, iti spun ca mai bine faceai asa si nu cum ai facut tu? Iarta-i. Ei te iubesc. O sa-ti fie dor de cicaleala lor.

Fratele tau te-a acuzat pe nedrept, ti-a vorbit urat si acum astepti sa isi ceara iertare? Nu mai astepta. Fa tu primul pas. Orgoliul macina sufletele…..si te face sa pierzi timp pretios.

“Maine” s-ar putea sa fie prea tarziu. Profita cat inca il mai ai pe “azi”, pe “acum”. Si “ieri” este important, acolo ne-am format radacinile, amintirile pe baza carora suntem cei de azi. “Maine” este si el important: acolo ne proiectam visele, sperantele, pt “maine” traim. Insa “aici si acum” sunt probabil cele mai importante: actiunile noastre palpabile se petrec doar in clipa de fata. Conteaza ce faci acum.

Luam cu noi doar iubirea….

…..si amintirile. Si faptele noastre. Asta ar trebui sa realizam in primul rand. Casa, masina, telefonul, job-ul, cariera, toate vor ramane aici. Sa incepem sa ne bucuram de fiecare clipa petrecuta alaturi de cei dragi. Sa le trecem cu vederea defectele. Sa le descoperim calitatile. Sa ne bucuram unii de altii, sa iubim, sa zambim, sa radem din tot sufletul. Sa ne bucuram de lucrurile marunte dar importante. Sa apreciem ceea ce avem. Cat timp avem.

“Viata e frumoasa daca ii dai voie sa fie” spunea Charles Bukowski. Fii asadar fericit pentru acest moment si fa din fiecare zi una cat mai frumoasa.

Aceasta este urarea mea pe care o fac astazi voua, tuturor. Iubiti-va mult si sincer, nu de ochii celorlalti. Iubiti pentru voi, fiti fericiti, daruiti. Daruiti zambete, imbratisari, intelegere fata de persoana de langa voi. Si nu doar astazi sau maine. Sau saptamana viitoare. Ci mereu. Sarbatoriti iubirea in fiecare zi. Cu pasiune, cu bucurie. Traiti clipa. Nu stiti ce va aduce ziua de maine. Asa ca bucurati-va de clipa de fata.

“Fii fericit pentru acest moment. Acest moment este viata ta”, spunea Omar Khayyam.

Se spune ca avem varsta pe care simtim ca o avem. Asadar va urez sa ramaneti in suflete mereu tineri si indragostiti. Si fericiti.

Si inca ceva: iertati. Iertati-i pe cei de langa voi si iertati-va pe voi insiva. Viata este prea scurta ca sa o pierdeti cu suparari si cu regrete. Daca stiti sa iertati si sa iubiti sincer si cu intensitate, atunci ati gasit cheia fericirii.

Daca stii sa iubesti si sa ierti, atunci nu vei avea regrete. Atunci vei simti ce inseamna sa fii liber. Si fericit. Asadar, celor care ati avut rabdarea sa cititi aceste randuri, va daruiesc din suflet acest indemn: iubiti si iertati! Sfarsitul iernii si inceputul primaverii sa va aduca in suflete bucurii si impliniri!

Cred ca aceste cuvinte, cand inveti sa reprosezi, uiti sa iubesti, reprezinta un adevar invatat pe propria piele. Un adevar pe care l-am constientizat, mi l-am asumat si am inceput sa nu mai reprosez. Am inceput sa ma uit la propriile defecte inainte sa judec pe altii. Iubirea exista in noi oricum, insa intre iubire si semenii nostri se ridica bariere, chiar ziduri la un moment dat.

Ziduri care ne fac sa zambim tot mai rar, sa nu mai simtim bucurie si fericire. Cel putin nu o fericire reala, venita din suflet. Asa cum simteam atunci cand eram copii. De cate ori nu am zambit sau chiar am ras, dar nu din suflet. Nu din fiecare fibra a fiintei noastre. Am uitat fericirea pe care o simteam atunci cand eram copii in fata unor lucruri marunte.

Cand invatam sa reprosam?

Nu stiu. Probabil ca acest lucru se invata de la o varsta atat de frageda, incat nici nu ne mai aducem aminte momentul exact. Acel moment cand incepem sa ne credem mai buni decat cei din jur. Acel moment cand incepem sa aratam cu degetul si sa invinuim pe oricine, numai pe noi nu.

Eu una nu mai imi aduc aminte momentul in care am inceput sa ma transform in judecator. Chiar daca de cele mai multe ori, poate judecam in sinea mea. Dar asta nu schimba cu nimic situatia.  Iar aceste lucruri conduc la o racire a relatiilor fata de semenii nostri. Atat fata de cei mai apropiati noua, familia, cat si fata de prieteni, colegi, fata de oameni pe care ii cunoastem sau pe care nu ii cunoastem.

Invatam sa ne afundam intr-o lume a noastra, ne bagam adanc cu ochii si mintea in ecranul telefonului si uitam sa ne mai uitam la cel de langa noi. Nu mai zambim celorlalti, in schimb criticam tot mai mult. Si tot mai vehement. Cum cineva nu este de acord cu noi, il criticam. Cum altii nu sunt de acord cu noi, ne critica. Sau mai rau, ne jignesc. Si noi, probabil, vom face la fel. Ca sa nu ramanem mai prejos.

Exersarea iubirii

Exersarea iubirii este probabil unica solutie. Sa reinvatam sa iubim. Sincer, cu tot sufletul. Sa incercam sa nu mai reprosam tot timpul celor din jurul nostru. Chiar daca cei din jur gresesc, sa invatam sa lasam de la noi. Sa nu mai pedepsim, sa nu mai criticam. Sa incercam asta incepand cu cei mai apropiati noua. Cu persoanele la care tinem cel mai mult: copii, frati, surori, prieteni.

Sa incepem prin a asculta mai mult, prin a incerca sa ne punem in locul celui de langa noi. Adica sa devenim mai empatici. Sa incercam sa ne imaginam (sau sa ne amintim) ce simte copilul nostru atunci cand ridicam vocea la el si il pedepsim. Sa incercam sa ne imaginam cum se simte prietenul nostru atunci cand ii criticam actiunile.

Sa daruim…

Si apoi sa incercam sa daruim zambete. Sa incercam sa exersam calmitatea. Nu o sa ne reuseasca mereu. Eu una nu reusesc sa raman mereu calma. Insa asta nu trebuie sa ne opreasca. Si nu in ultimul rand, sa incercm sa vedem partea plina a paharului. Sa incercam sa fim mai increzatori. Viata este un lung sir de incercari. Uneori chiar foarte grele. Conteaza insa cum reusim sa le facem fata si cum iesim la capatul lor: istoviti, impovarati si plini de resentimente, sau drepti, senini, cu sufletul curat.

Daca macar cativa dintre cei care vor citi aceste randuri, vor simti ca mine si vor incerca sa iasa invingatori din lupta cu incercarile vietii si daca nu vor tine seama de rautatile celor din jur, atunci inseamna ca mi-am atins scopul. Si inseamna ca nu am scris degeaba aceste randuri. Iar daca v-a placut materialul de fata, nu uitati sa ii dati un share si de asemenea, nu uitati sa va abonati pentru a nu pierde articolele de aici, de pe ProSanatateSiNatura.ro.

Tot din aceasta categorie mai puteti citi si “As vrea sa pot fi langa tine mereu, copilul meu”, “Cand dai vointa, castigi putere”, “De ce sunt oamenii…oameni?”, “Calatori prin lumea imaginatiei”, “Despre fericire, iubire, armonie”.