Da, am ajuns, cu ajutorul vostru, al tuturor, la 1000 de suflete frumoase! Pentru ca tu, drag cititor al acestor randuri, esti un suflet frumos. Daca te afli aici, inseamna ca iubesti natura, inseamna ca ii apreciezi beneficiile (sau macar ai curiozitatea de a le descoperi), ca iubesti frumosul, inseamna ca…tu esti, pe drept cuvant, un suflet frumos.

Ca sa faci ceva cu adevarat bine, trebuie sa pui suflet….

In zecile de articole scrise cu atat de mult drag, am pus, in toate, si cate o bucatica din sufletul meu. Am petrecut ore intregi citind, aprofundand cunostinte, invatand lucruri noi. Si asta pentru ca nu poti sa faci nimic bine fara sa pui suflet, pasiune. Fara sa crezi in ceea ce faci. Iar eu cred in ceea ce fac, in fiecare rand asternut aici, pe ProSanatateSiNatura.ro. Si sunt fericita ca am acum ocazia de a impartasi cu voi, cei ce cititi aceste randuri, ceea ce stiu, ceea ce am invatat de-a lungul timpului.

Iar ziua de astazi pentru mine este una frumoasa, una plina de speranta si totodata de certitudini. Este frumoasa deoarece vad ca atat de multi oameni apreciaza natura si darurile ei minunate. Este una plina de speranta pentru ca aprecierile voastre imi dau aripi si ma fac sa simt ca toata munca mea nu este doar un timp pierdut, iar cuvintele mele gasesc ecou in sufletele voastre. Si este o zi plina de certitudini deoarece stiu acum, mai mult decat oricand, ca am un scop puternic la care nu voi renunta.

Va astept cu noi articole si surprize!

Asadar va astept si de acum sa ne intalnim aici, pe blog. Va astept cu noi articole scrise din suflet, cu noi surprize si concursuri. Si pentru ca tot este o zi importanta, o sa va dezvalui in premiera si un mic secret: un nou concurs va fi lansat aici, pe ProSanatateSiNatura.ro, foarte, foarte curand.

Stiti cum se spune, cea mai puternica arma a omului este cuvantul. Cuvintele dor mai mult decat o palma. Si lasa rani adanci in suflet care, din pacate, se vindeca mult mai greu decat trupul. Si tot din pacate, cicatricile, mai mult sau mai putin vizibile, exista acolo, undeva, pentru totdeauna. De ce am ales sa vorbesc despre acest subiect? Pentru ca din pacate am observat ca avem aceasta tendinta sa punem porecle. Si asta de la cele mai fragede varste, inca din copilarie. Si tot din pacate, adultii trateaza de multe ori cu superficialitate acest subiect. Iar poreclele au un impact puternic, mai ales asupra copiilor.

Copiii sunt precum un aluat usor de modelat

Din pacate nu “rupem” suficient timp pentru a explica copiilor nostri cat de mult rau fac altora aceste porecle. Am auzit de multe ori copii razand de altii (“esti urat”, “ti s-au vazut chilotii, hahaha”). Si adulti in jur care parca aveau dopuri in urechi. Copiii sunt precum un aluat usor de modelat. Depinde de noi cum ii “modelam”, ce ii invatam. Suntem inconjurati si asaltati din toate partile (mai ales prin mass media) de imagini si stiri negative. De violenta, de ura, de superficialitate, de prostie, etc, etc. Cred ca trebuie sa avem mare grija la ceea ce vad copiii nostri. La ceea ce asculta. Si cum nu putem sa ii crestem sub un clopot de sticla, trebuie sa le explicam de cate ori putem ce este bine si ce nu. Si ce impact pot avea vorbele asupra celorlalti (citeste si „Spuneti NU etichetelor si prejudecatilor„).

“Au venit gunoierii!”

“Au venit gunoierii”, a spus la un moment dat un copil cand a vazut masina de la serviciul de salubrizare. Ar trebui invatati ca acesti “gunoieri” sunt oameni care muncesc din greu, care fac o meserie, care nu fura si nu dau in cap.

Sau am auzit copii razand de un altul pentru ca in ziua respectiva, acesta luase o nota mica la scoala. Ar trebui invatati ca acel copil deja sufera. Ca il ranesc daca rad de el.

Copiii sunt naivi si inocenti. Si ar trebui sa avem grija sa ramana astfel pentru cat mai mult timp.

Cu siguranta ca nu sunt si nici nu am fost vreodata perfecta. Insa stiu ca dintotdeauna, cel mai mult m-a durut nedreptatea. Cel mai mult m-a durut sa vad persoane (sau fiinte, caini, pisici, etc) suferind din pricina altora.

Dar ca sa ma reintorc la subiect: vorbele dor. Poreclele dor. Sa acordam mai multa atentie acestui aspect. Sa nu ne complacem si sa nu trecem nepasatori atunci cand vedem o nedreptate.

Poreclele si impactul lor asupra copiilor

Vorbele acestea care sunt menite a rani, a eticheta intr-un mod negativ pe altii, pot avea un impact devastator mai ales asupra unor copii mai sensibili. Specialistii sunt de acord ca acestia fie se pot inchide in ei (ceea ce se intampla in cele mai multe dintre cazuri), fie pot deveni agresivi la randul lor, incercand sa isi “reverse” sentimentul de nedreptate asupra altora mai slabi decat ei. La maturitate, aceste persoane pot dezvolta comportamente negative, de nesiguranta, de timiditate crescuta, etc.

“De ce judeci?…

…ai stat in scaunul lui Dumnezeu ca sa judeci?” Aceste vorbe pe care le-am citit nu de mult ar trebui sa ni le aducem aminte mai des. Nu cred ca avem noi dreptul sa ii judecam pe altii. Sa ii etichetam. Sa ne consideram mai buni si superiori. Asta ar trebui sa constientizam noi, adultii, si asta ar trebui sa ii invatam si pe copiii nostri.

Si pentru ca iarna isi face frumusel bagajele(cel putin calendaristic), va doresc o primavara frumoasa si senina si de asemenea cu pace si zambet in suflet.

Daca noi, adultii, am avut timp sa dezvoltam tot felul de “mecanisme” de autoaparare, copiii nu au avut cand sa faca asta. Sufletul lor este fragil si mult mai usor de ranit. Uneori un simplu gest sau o simpla vorba spusa la intamplare, ii poate rani. Alteori, traume grave pot surveni in viata lor. Foarte important, nu toti copiii lasa sa se vada ca sufletul lor micut ascunde rani sau traume. Multi se comporta aparent ca si cand nu s-ar fi intamplat nimic.

Orice comportament negativ al copilului este o urmare a unei rani sufletesti. Minciunile, timiditatea sau agresivitatea, neascultarea, vocabularul neadecvat, etc sunt toate urmari a unor rani pe care cei din jur sau evenimente nefericite le-au lasat in sufletul lor. Din fericire insa, aceste rani pot fi vindecate.

Puterea imbratisarilor

Imbratisarea nu este deloc un gest banal si are mai multa putere vindecatoare decat credem. Imbratisarea sincera insotita de un zambet cald si un “te iubesc” spus din inima chiar are puterea de a vindeca. Poate ca nu dintr-o data. Nu acum. Insa in timp are puterea vindecatoare. Stiintific daca vreti este dovedit faptul ca imbratisarile ajuta la scaderea cortizonului (hormonul stresului) si elibereaza oxitocina (hormonul iubirii).

Asadar, gasiti timp pentru cat mai multe astfel de imbratisari sincere.

Puterea lui “da, copile, ai voie”

Mai ales pentru noi, parintii, este foarte greu sa gasim puterea de a spune aceste cuvinte. Si totusi, trebuie sa incepem sa la spunem cat mai des. “Da copile, ai voie sa inveti din propriile greseli”,”da copile, ai voie sa gresesti, te iubesc oricum”. “Nu”-urile si criticile repetate fac foarte mult rau dezvoltarii sufletesti. “Nu-ti vorbi de rau copilul, indiferent daca acesta este sau nu de fata” spunea Maria Montessori, celebrul pedagog italian. Tot aceasta ne invata ca trebuie sa ne dezobisnuim sa mai spunem “nu ai voie sa faci asta, altfel ma supar” si ca trebuie sa cautam copilul care inca nu se afla aici. Incurajarile si nu criticile ii vor ajuta pe copii sa aiba incredere in ei.

Puterea iubirii

Un copil care se simte iubit, va fi un copil fericit. Si sanatos emotional. Va deveni un adult capabil la randul lui sa daruiasca iubire.

Stabilitate

Spre deosebire de adulti, care de multe ori simt nevoia de schimare, de nou, copiii au nevoie de stablitate. O schimbare majora le poate “clatina” lumea.  Si poate lasa rani in sufletul lor fragil. Desigur ca nu este neaparat sa se intample acest lucru. Sunt si copii care suporta foarte bine schimbarile. Fiecare om are o constructie sufleteasca proprie. Insa, pentru a evita orice risc, este bine ca orice schimbare sa fie insotita de o pregatire prealabila. Fie ca este vorba despre venirea pe lume a unui fratior, despre mutarea intr-o locuinta noua, etc, este bine sa il pregatiti pe cel mic din timp: explicati-i pas cu pas ce presupune noua schimbare si asigurati-l ca indiferent de situatie, veti fi alaturi de el si il veti iubi la fel de mult.

Respect

Asa cum noi, adultii, simtim nevoia de respect, asa si copiii simt aceasta nevoie. Si se simt lezati sufleteste in caz contrar. Incercati sa va obisnuiti sa ii explicati totul in termeni simpli pe care sa ii inteleaga si foarte important, nu folositi vorbe sau expresii care i-ar putea jigni. “Esti un lenes” sau “esti un copil rau”, pot lasa rani adanci in sufletul lor. Deci un autocontrol constant din partea noastra, a adultilor, este necesar daca vrem sa avem copii sanatosi emotional.

Tot din aceasta categorie mai puteti citi si “Cele mai frecvente greseli care afecteaza relatia parinte-copil” si “Spuneti NU etichetelor si prejudecatilor”.

Daca v-a placut acest articol, nu uitati sa ii dati un share si catre prietenii vostri si de asemnea, nu uitati sa va abonati pentru articole utile si noi, scrise cu drag pentru voi.

Recunosc ca mi-a venit ideea acestui articol atunci cand am vazut-o pe fetita mea mai mare (clasa a 5-a) invatand la civica despre acest subiect (care intre noi fie vorba, cred ca ar fi putut fi dezbatut mult mai bine si mai pe intelesul lor). Dar macar este bine ca invata totusi despre importanta unei gandiri libere, despre cat de nocive sunt etichetele si prejudecatile. Este totusi un pas inainte.

Si pentru ca mi se pare un subiect deosebit de important si care ar trebui inteles nu doar de cei tineri, ci de catre toti (tineri sau batrani, barbati sau femei, etc), am hotarat ca astazi sa vorbesc mai pe larg despre acest subiect. De ce? Pentru ca din pacate, aceste prejudecati sunt ca o “boala” care ne afecteaza pe toti. Este ca un lant al slabiciunilor care pare ca nu se mai sfarseste. Incepem sa punem si sa ne fie puse etichete inca de la cele mai fragede varste: “ce copil rusinos!”, “Esti un copil obraznic! Asa te-au invatat acasa?”, “nu ma joc cu tine pentru ca ai haine urate (sau pentru ca nu inveti bine, etc)” iar exemplele ar putea continua.

De ce punem etichete ?

In primul rand, cred ca punem etichete pentru ca asa ne-am invatat. Asa am fost crescuti. De mici ne-am invatat sa ne fie puse si sa punem la randul nostru etichete. “Mami, crezi ca sunt enervanta?”, m-a intrebat intr-o zi fetita mea. De ce m-a intrebat asta? Pentru ca asa i-a spus un copil la scoala.

Din pacate, se trece foarte usor peste astfel de lucruri iar dascalii (bineinteles, nu toti, sunt si cadre didactice care chiar isi fac meseria cu devotament si iubire fata de copii) nu le explica suficient (sau poate deloc in unele cazuri) ca astfel de vorbe si de etichete fac foarte mult rau. Ca sa nu mai spunem ca din pacate exista cadre didactice care jignesc si vorbesc urat elevilor (“esti prost” sau “esti lenes”, etc). Acasa de asemenea punem etichete, poate de multe ori fara sa vrem, fara sa ne dam seama, copiilor nostri. Iar ei la randul lor pun etichete celor din jur. Si tot asa. Este ca un cerc vicios, ca un lant al slabiciunilor.

De asemenea, faptul ca traim intr-o societate in care sistemul de invatamant (si din pacate nu doar el, ci si sistemul de sanatate, etc) este la pamant (ca sa nu zic in moarte clinica), nu ajuta deloc. Din pacate copiii nu se duc la scoala fericiti, ci obositi si stresati, scoala nu este un loc in care ei sa se duca sa invete cu placere, nu este locul in care fiecare copil sa fie privit si tratat cu respect.

Scoala este un loc in care elevii sunt asaltati cu enorm de multe informatii (care de multe ori nu sunt explicate pe intelesul lor) si cu multe materii la care ei ar trebui sa ia doar calificative si note mari, indiferent de inclinatiile lor. Astfel, nu conteaza ca poate un copil are inclinatii artistice, el este considerat prost sau lenes daca la romana, matematica si altele nu are note mari. Da, din pacate scoala nu este locul in care copiii nostri sa se dezvolte frumos si armonios si sa devina adulti cu o gandire libera, ci locul care de cele mai multe ori “naste” viitori “roboti”.

Cum sa renuntam la prejudecati?

Cred ca se poate renunta la prejudecati in primul rand printr-un efort de vointa si printr-un autocontrol constant.

Haideti sa incercam sa fim noi cei care punem capat acestui cerc vicios, sa fim noi cei care initiem schimbarea in bine. Haideti sa incepem sa ii invatam pe copiii nostri sa gandeasca liber, sa isi urmeze visurile sa ii incurajam, sa ii privim cu respect, nu doar ca pe niste copii, ci si ca pe niste mici adulti in devenire. Sa ii crestem cu iubire, sa vorbim cu ei si sa ii ascultam chiar si atunci cand gresesc (sau poate mai ales atunci), sa tinem cont de opiniile lor de copii. Sa ii invatam sa nu mai accepte etichetele, sa ii invatam sa gandeasca liber, sa le spunem ca visurile se pot realiza. Sa le vorbim despre drepurile lor si mai ales despre dreptul de a fi respectati si ascultati.

Astfel, poate ca vom avea o sansa ca tara noastra sa se indrepte pe un fagas bun. Poate ca in viitor nu vom mai fi condusi de o clasa politica atat de josnica precum cea de astazi. Poate ca din randul copiilor de astazi se vor ridica lideri si politicieni care chiar sa isi iubeasca tara. Romania a cunoscut in lunga ei istorie astfel de lideri politici. Si cred ca se poate din nou. Deci haideti sa fim noi schimbarea. Poate ca nu este usor, dar cred ca se poate daca ne vom ridica si vom invata ceva din fiecare geseala.

Daca sunteti de acord cu ceea ce am spus in aceste randuri, dati share mai departe catre prietenii si cunoscutii vostri. Cred ca impreuna avem puterea de a schimba lucrurile in bine.

Tot din aceasta categorie mai puteti citi „De ce ne mint copiii si cum ii determinam sa ne spuna adevarul„.